Daniel Isăilă, fost selecționer al echipei naționale de tineret a României, a prefațat, în cadrul emisiunii ProSport Live, debutul „tricolorilor mici” la Campionatul European U21.
România va fi gazdă pentru Campionatul European de tineret, alături de Georgia, în perioada 21 iunie – 8 iulie, iar echipa națională pregătită de către Emil Săndoi face parte din Grupa B alături de Spania, Ucraina și Croația.
Tricolorii mici vor debuta la turneul final în meciul contra reprezentativei de tineret a Spaniei, miercuri, 21 iunie, de la ora 21:45, pe Stadionul Steaua din Capitală.
Daniel Isăilă a fost cel care a format echipa care s-a calificat la Campionatul European U21 din Italia, unde a fost condusă de către Mirel Rădoi. Acesta este cu ochii și pe tricolorii lui Emil Săndoi și le ține pumnii la turneul final de la București.
„Îmi doresc să se repete acea performanță. Va fi dificil, nu va fi ușor. Avem și avantajul terenului propriu acum, jucăm acasă. Poate într-un fel presiunea va fi mai mare pe umerii noștri, dar eu sper să fie un avantaj. Dacă îmi aduc aminte bine, și la turneul final în Italia am avut parte de foarte mulți suporteri. Sper ca și acum suporterii să fie alături de tinerii jucători și să obțină rezultatele pe care cu toții le așteptăm. Vreau să punctez, că tot se face tam-tam, important e ce facem, cum îi promovăm pe acești copii. Cum îi creștem și cum îi promovăm la echipa mare, pentru că asta e cel mai important până la urmă. Ăsta e scopul final, să joace la prima reprezentativă și să producem acolo rezultate”, a spus Daniel Isăilă, la ProSport Live.
Portari: Ștefan Târnovanu (FCSB), Mihai Popa (FC Voluntari), Andrei Gorcea (Universitatea Cluj).
Fundaşi: Alexandru Pantea (FCSB), Bogdan Racoviţan (Rakow / Polonia), Mihai Lixandru (FCSB), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Victor Dican (FC Botoşani), Andrei Borza (Farul), Valentin Ţicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi);
Mijlocaşi: Dragoş Albu (U Craiova 1948), Alexi Pitu (Bordeaux / Franţa), Constantin Grameni (Farul), Alexandru Işfan (Universitatea Craiova), Adrian Mazilu (Farul), Valentin Mihăilă (Parma), Octavian Popescu (FCSB), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Vlad Pop (U Craiova 1948);
Atacanţi: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul / Fiorentina).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER